VladimirNicolaevici.md

Ianuarie 21, 2008

Despre Vladimir Nicolaevici si jurnalistii ca victime colaterale

Filed under: Uncategorized — pioner @ 9:53 pm

Vladimir Nicolaevici sta in fata biroului sau prezidential, concentrat si aplecat asupra carnetului de membru de partid. Incretit, scruta poza sa din carnet printr-un monoclu, a carui rama de aur era acoperita cu firisoare din platina , pentru a face mai comoda fixarea sa. Era cadoul sefului unui colectiv muncitoresc, care venise in Moldova din Siberia nu cu mult timp inainte de destramarea URSS.

– Inca un sarpe, – s-a gindit posomorit presedintele.

– Oare e buna, arat eu suficient de solid pentru sef de stat si presedinte de partid? – se chinuia in sinea sa Vladimir Nicolaevici, privindu-si neincrezut imaginea facuta cu citiva ani in urma.

Cu un oftat adinc, care a reflectat toata lupta interioara ce avea loc in sufletul de presedinte, a apasat butonul comutatorului si a rostit cu o voce severa – Mark Evghenievici sa vina.

In citeva minute usa s-a deschis neauzit, ca apoi sa se iveasca incet mai intii capul lui Mark Evghenievici, iar apoi si tot corpul.

– Bratelo, tu ai aparat de fotografiat? – a intrebat Vladimir Nicolaevici.

– Nu am, pai nici nu imi trebuie ca am mobila cu camera de 10 megapixeli. Si calitatea imaginii indreptateste toate asteptarile.

– Mai in scurt, vino aici, eu stau in fata drapelului de stat, iar tu fa-mi o poza, – a rostit rezervat presedintele, gindindu-se: „mega- ce!?”

In timp ce Mark Evghenievici era pe cale sa verifice calitatea imaginii, Vladimi Nicolaevici i-a spus.

– Uite, bratelo, eu am nevoie de vreo 10 fotografii pentru documente. Pune sarcina acolo ajutorului tau, ca oricum bate baklusili toata ziu… .

Vladimir Nicolaevici nu a reusit sa termine vorba ca a si inghitit-o vazind fata alba a consilierului sau principal. Care nefiind in stare sa scoata o vorba, i-a intins presedintelui telefonul. Uitindu-se pe ecran pe Vladimir Nicolaevici l-au apucat fiorii. In poza era el, pe fundalul steagului Moldovei, dar… cu un cerc luminos in jurul capului.

– Ce e … asta? – a intrebat straduindu-se din rasputeri sa-si mentina calmul presedintele.

– Vladimir Nicolaevici, radiatie nu-i, ca ministrul apararii personal a verificat astazi dimineata nivelul acesteia in birou. Dumneavoastra nu trebuie sa iesiti nicaieri, ca daca va filmeaza sau va fotografiaza jurnalistii vom avea mare scandal, – a soptit consilierul pentru afaceri interne, incretindu-se de durere, de la efortul prea brusc de a pune creerii in miscare, asemenea unui sportiv profesionist care face megaeforturi fara a-si incalzi muschii.

– Pai… concertul lui Urschi, eu nu pot sa nu ma duc, – a ricnit la el Vladimir Nicolaevici, – el are aniversarea de 60 ani, si daca nu ma duc, se supara, stii tu cit de sensibili sunt artistii astea, si apoi la alegeri va glumi in suportul lui Urecheanu.

– Vladimir Nicolaevici, riscul este foarte mare, va expuneti unei lovituri duble, daca apar asa poze in presa, opozitia va insista ca sunteti extraterestru, si ca nu puteti continua exercitarea functiilor, si daca plecati inainte de timp, ce ne facem cu operatiunea”Urmasul”? Iar preasfintitul Vladimir daca da de poze, poate vedea un concurent in persoana Dumneavoastra si sa refuze sa ne sustina partidul la alegeri. E catastrofa totala… .

Vladimir Nicolaevici si-a luat in dinti inima de presedinte, si a spus cu o voce de fier.

– Uite, bratelo care-i poleana. Referitor la aura asta, nici o vorba la nimeni. Prealuminosul bratelo Vladimir desigur ca este impulsiv, ca toti marinarii, inca m-a mai turna la sefii sai de la Patriarhia de la Moscova, si apoi consecintele sunt imprevizibile. Astazi, cind plec la concertul lui Urschi, vorbeste cu Artur, ca zmaii lui sa nu permita nici unui duh de jurnalist la o impuscatura de fotografiat sau filmat. Orice pelicula sa fie mincata de ei, ca de nu ii trimit in Irac, cu urmatoarea rotatie, fara salarii si compensatii si fara sansa de retur in patrie. Si inca una, noi avem vreun Kashpirovski?

– Nu, Vladimir Nicolaevici, toti au plecat la Moscova, acolo cererea ii mai mare, – a raspuns necajit, Mark Evgenievici. – Poate il chemam pe Socor?

Vladimir Nicolaevici a tresarit din tot corpul sau de presedinte.

– Oare chiar atit de grava este treaba asta? – sa gindit el. –Eh, si cit de bine se incepuse ziua…

TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: